Ce autorizatii imi sunt necesare?
Pentru autorizare si functionare ca si societate comerciala sunt necesare diverse autorizatii. In cele ce urmeaza voi prezenta atat denumirea acestora cat si modul inca care acestea pot fi obtinute.1.Autorizatia privind functionarea comerciantilor din punct de vedere al prevenirii si stingerii incendiilor
Ca solicitant, esti obligat sa anexezi la cererea de inregistrare urmatoarele documente:
- pentru cazurile incadrate in prevederile art. 3 alin. (1) respectiv anexa nr. 1.1 din Procedura de autorizare a functionarii comerciantilor din punct de vedere al prevenirii si stingerii incendiilor, piese scrise si desenate ale documentatiei tehnice de executie, respectiv: scenariu de siguranta la foc – elaborat conform metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 130/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 12 septembrie 2001;
- plan de situatie si planuri de arhitectura pentru fiecare nivel al constructiei sau al spatiilor supuse autorizarii de P.S.I. elaborate si, dupa caz, verificate conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 24 ianuarie 1995, ale Ordinului ministrului dezvoltarii regionale şi locuintei 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 23 noiembrie 2009;
- pentru cazurile care nu se incadrează in conditiile prevazute la art. 3 alin. (1) respectiv anexa nr. 1.1 din Procedura de autorizare a functionării comerciantilor din punct de vedere al prevenirii si stingerii incendiilor, declaratie pe propria raspundere ca indeplineste conditiile de functionare prevazute de lege, conform modelului prezentat in anexa nr. 1.2 pct. I din aceeasi procedura;
- dovada achitarii tarifului aferent autorizarii, dupa caz.
2. Autorizarea sanitara a functionarii comerciantilor
Este emisa de autoritatea competenta in a carei raza teritoriala se afla sediul social, respectiv directia de sanatate publica judeteana ori a Municipiului Bucuresti sau ministerele cu retea proprie de sanatate publica, prin reprezentantul delegat la Biroul unic din cadrul camerelor de comert si industrie teritoriale.
Documenetele necesare in a obtine aceasta autorizatie sunt:
- cererea de autorizare, conform modelului prevazut in anexa nr 2.2
- declaratia pe propria raspundere semnata, dupa caz, de managerul unitatii/administrator si/sau titularul activitatii, conform modelului prevazut in anexa nr. 4 a) sau 4 b), dupa caz;
- programul activitatilor in derulare pentru conformarea la reglementarile legale in vigoare specifice domeniului, cu termene de indeplinire si responsabilitati, semnat de managerul unitatii/administrator si/sau titularul activitatii;
- dovada existentei surselor de finantare pentru activitatile cuprinse in programul de conformare; dupa caz, solicitare de asistenta de specialitate de sanatate publica, pentru a stabili programul de masuri in vederea conformarii la prevederile legale.
3. Autorizarea functionarii comerciantilor din punct de vedere sanitar veterinar
Pentru obtinerea autorizatiei se depunde la Biroul unic o cerere de inregistrare unde se vor inscribe atat datele de identificare a sediului social, cat si activitatile pe care sociatatea respectiva le desfasoara, conform nomenclatorului CAEN. Autorizarea functionarii comerciantilor din punct de vedere sanitar veterinar este obligatorie pentru obiectivele (sediile sociale) si activitatile prevazute in anexa 3.1 din procedura de autorizare din punct de vedere sanitar veterinar.
La cererea de inregistrare, ca si solicitant esti obligat sa anexezi urmatoarele:
- Declaratie pe propria raspundere ca indeplineste conditiile de functionare prevazute de lege
- Pentru obiectivele si activitatile prevazute in anexa 3.1 din aceeasi procedura sunt necesare:
- Cere tip –dactilografiata
- Un memoriu tehnic conform modelului prevazut in anexa nr 3.3 din aceeasi procedura.
- Schita tehnica cu fluxul tehnologic al obiectivului
- Schita de amplasare si proiectare pentru obiectivele nou-construite; contractul incheiat cu directiile sanitare veterinare pentru plata tarifelor reprezentand activitatea de asistenta inspectie si control sanitar veterinar de stat desfasurata de personalul sanitar veterinar de stat in unitatile de producere, prelucrare si depozitare a produselor de origine animala, potrivit legislariei in vigoare;
- Statutul de societate – copie (daca este cazul);
- Contractul de inchiriere – copie sau actul de proprietate (daca este cazul).
- Dovada achitarii taxei de autorizare, dupa caz.
Actul de autorizare veterinara este emis de directiile veterinare si pentru siguranta alimentelor teritoriale sau, după caz, de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor sau de ministerele cu retea veterinara proprie;
4. Autorizarea functionarii comerciantilor din punct de vedere al protectiei mediului
Emiterea acesteai se realizeaza in aceleasi conditii ca si autorizatiile enumerate mai sus. Obţinerea autorizatiei de mediu este obligatorie la punerea in functiune a proiectelor de activitati noi pentru care a fost emis acordul de mediu, precum si pentru functionarea sau modificarea functionarii activitatilor existente cu impact asupra mediului. In functie de impactul asupra mediului al activitatilor supuse autorizarii autoritatile publice pentru protectia mediului vor aplica proceduri diferentiate de emitere a autorizatiilor de mediu. Activitatile noi care nu implica lucrari noi de investiţti se reglementează numai prin autorizatie de mediu, cu exceptia celor de import-export aflate sub incidenaa unor conventii internationale la care Romania este parte.
Documentatia necesara anexata la cererea de inregistrarea cuprinde:
- autorizatia de mediu valabila sau copie de pe adresa de solicitare a autorizatiei de mediu la inspectoratul teritorial de protectia mediului, daca acestea exista
- declaratia pe propria raspundere, conform modelului prezentat in anexa nr. 4.3 – pct. I din Procedura de autorizare a activităţilor cu impact asupra mediului înconjurător, pentru activităţile cu impact nesemnificativ asupra mediului, astfel menţionate în anexa nr. 4.1 din Procedura arătată;
- fisa de prezentare a activitatii, conform modelului prezentat in anexa nr. 4.4 din procedura mentionata pentru activitatile cu impact redus sau semnificativ asupra mediului, astfel mentionate in anexa nr. 4.1;
- planul de situatie si planul de incadrare in zona al obiectivului;
- dovada achitarii tarifului si taxei aferente analizei documentatiei.
5. Autorizarea functionarii comerciantilor din punct de vedere al protectiei muncii
Autorizatia reprezinta documentul care conditioneaza functionarea comerciantilor de respectarea legislatiei de protectie a muncii, in scopul prevenirii accidentelor de munca si bolilor profesionale.
Functionarea oricarei afaceri se face cu respectarea legislatiei de protectie a muncii, in scopul prevenirii accidentelor de munca si bolilor profesionale. Conform Hotararii Nr. 625 din 6 iulie 2001 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a functionarii comerciantilor, iata care este procedura de autorizare din punct de vedere al protectiei muncii. Pentru a obtine autorizatia solicitantul va depune la Biroul unic cererea de inregistrare tip, in care va mentiona datele de identificare a sediului social si activitatile care se desfasoara la sediu, codificate in conformitate cu nomenclatorul CAEN.
Anexate la cererea de inregistrare, conform opisului de documente necesare in vederea autorizarii, se vor depune:
- declaratia pe propria raspundere privind respectarea legislatiei de protectie a muncii, conform modelului prezentat in anexa nr. 5.1
- lista cuprinzand echipamentele tehnice din dotare;
- copii de pe certificatele de conformitate ale echipamentelor tehnice folosite in zone cu pericol de explozie (dupa caz)
- dovada achitarii tarifului aferent autorizarii.
- se elibereaza de autoritatile competente in a caror raza teritoriala se afla sediul social al comerciantului, respectiv inspectoratele teritoriale de munca, prin reprezentantul delegat la Biroul unic din cadrul camerei de comert si industrie teritoriale.
Actul de autorizare din punct de vedere al protectiei muncii este emis de inspectoratele teritoriale de munca din subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Cererile de autorizare a functionarii se depun la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul din judetul pe a carui raza solicitantul isi are stabilit sediul social principal sau secundar, la inregistratea societatii ori a sediului secundar, sau pe parcursul functionarii, ori de cate ori intervine o modificare in cele declarate anterior. Pe langa autorizarea functionarii de la Registrul Comertului, prezentata mai sus, exista multe alte situatii in care sunt cerute avize, autorizatii, licente functionare foarte variate, cum sunt cele de mai jos, dupa inmatricularea societatii:
- Case de schimb valutar – autorizatia de functionare emisa de Banca Nationala a României ;obiect unic de activitate
- Societati de asigurare-reasigurare – aviz de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor
- Societati de turism -licenta de turism-Ministerul Turismului+ 1 angajat cu brevet de turism
- Operatiuni vamale -autorizatie Directia Generala a Vamilor
- Paza obiectivelor, bunurilor, valorilor – aviz Ministerul de Interne si autorizatie Inspectoratele judetene de politie
- Societati de arhitectura – cel putin un asociat este membru în Ordinul Arhitectilor din Romania cu drept de semnatura si este înscris în Tabloul National al Arhitectilor la sectiunea 1-arhitecti;
- Servicii în domeniul protectiei muncii – abilitare Ministerul Muncii si Solidaritatii sociale
- Autorizatia de comercializare a diferitelor produse: tutun,alcool,etc
- Autorizatia de functionare, eliberata de Primaria din sectorul unde veti functiona
- Autorizarea sanitara veterinara de functionare a unitatilor din industria alimentara, emisa de catre Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor judetena, de pe raza careia functioneaza respectiva unitate alimentara.
In mare parte acestea au fost autorizatiile principale, insa ele pot varia in functie de activitatea pe care socitatea o desfasoara.